3 января

0 comments

IDEI DE AFACERI CU O INVESTIȚIE SUB 2 000 EURO

Nu tuturor le este dat să își creeze propria afacere. Cineva se regăsește în rolul de a lucra pentru cineva și a avea un salariu stabil la finele lunii, iar cineva se ”sufocă” în rolul de a lucra pentru cineva și preferă să riște și să lucreze doar pentru el însuși, chiar dacă acest fapt nu îi asigură un salariu stabil la finele lunii. Cu certitudine ambele roluri sunt bune și necesare omenirii, iar prezența unei economii, una fară alta nu ar exista.

Cum spune și Henry Ford: ”Indifirent dacă gândești că poți face un lucru sau gândești că nu poți să îl faci, ai dreptate.” Fiecare are talentul său și fiecare din noi este important pentru această lume. Toți avem rolul său și o misiune de a o realiza în această viață. 

DA, cu siguranță banul nu este cel mai important în această viață, dar cu siguranță el este una din resursele cele mai importante ce contribuie la calitatea vieții noastre. Cu cât mai repede omul conștientizează că mărimea contului său depinde doar de intelectul și efortul său, cu atât mai repede va deveni împlinit din punct de vedere financiar. 

Îți las mai jos o listă inspirațională cu ”50” idei de afaceri pe care ai putea să o inițiezi cu un buget sub 2 000 Euro.

  1. Catering cu bucate de casă
  2. Torturi și deserturi de casă 
  3. Designer interior
  4. Fotograf cu specializare concretă ( Ex: sesiuni business, sesiuni bebeluși, familii, cupluri, produse comerciale, animale, modă, portrete, etc.)
  5. Consultant SEO & Promovare digitală
  6. Îngrijire la domiciliu (grădinărit, curățenie la domiciliu, bucătar la casă)
  7. Repararea mobilei și darea unui suflu nou de viață a mobilei vechi
  8. Instruire profesională la domiciliu (servicii de bonă și cadre didactice profesioniste la domiciliu)
  9. SMM manager

  10. Antrenor personal de sport la domiciliu
  11. Servicii de decor
  12. Servicii de îngrijire a animalelor la domiciliu
  13. Servicii medicale la domiciliu (soră medicală, pediatru, kinetoterapeut)
  14. Business trainer (trainer în vânzări, relații cu clienții, promovarea serviciilor)
  15. Prestări de servicii în domeniul frumuseții, Ex: Brow master (meșter de sprâncene), Sugaring (epilare cu zahăr), Frizeriță, specialist în alungirea și corecția unghiilor, Lash master (meșter de alungire a genelor) 
  16. Prestări de servicii video și montare
  17. Agent imobiliar
  18. Consultant marketing
  19. Consultant financiar
  20. Specialist în numerologie, NLP, Coaching

  21. Servicii de arendă a jucăriilor și tehnicii pentru copii
  22. Servicii de creare, menținere și promovare a site-urilor
  23. Servicii de WEB design
  24. Servicii de design publicitar
  25. Servicii de prezentator la evenimente pentru copii
  26. Servicii de prezentator la evenimente pentru maturi
  27. Servicii de animator
  28. Servicii de organizare petrecere pentru copii, maturi 
  29. Consultant în construcții
  30. Consultant în afaceri
  31. Consultant în granturi
  32. Consultant în francize
  33. Servicii de scriere a contentului profesional 
  34. Creșterea animalelor de rasă
  35. Servicii de cunoștințe, întâlnire rapidă
  36. Crearea jucăriilor ecologice
  37. Reparații de calculatoare
  38. Înmulțirea și realizarea diverselor plante decorative
  39. Ceaiuri ecologice din plante
  40. Portrete la comandă
  41. Cursuri online
  42. Magazin online 
  43. Magazin second hand
  44. Vânzarea fructelor uscate
  45. Afacere MLM
  46. Servicii de reparație și construcție
  47. Autor e-book-uri
  48. Servicii de cosmetice naturale
  49. Servicii de producere dulcețuri, murături și conservări de legume BIO
  50. Servicii de producție cutii de cadouri

Așadar, lista mai sus o ai deja, îți rămâne doar să analizezi minuțios resursele interioare și exterioare ce le ai la ziua de azi pentru a porni la drum pe cont propriu dacă această idee rezonează cu interiorul tău. Dacă simți că vrei să îmbrățișezi direcția de antreprenor, atunci dezvoltă un plan de acțiuni concrete și cât mai curând.

Și nu uita, că orice drum ai alege, sau pe cont propriu, sau să lucrezi pentru cineva — cea mai importantă investiție pe care o ai de făcut în ambele cazuri este în educația ta. Cu cât mai multe abilități profesionale vei forma, cu atât mai multe uși vei deschide în viața ta profesională. Cum spunea Richard Branson: ”Oportunitățile de afaceri sunt ca autobuzele, întotdeauna mai vine câte unul.”  Deja rămâne să decizi în care din ele vrei să urci și la ce destinații vrei să ajungi.

Reține!

Nivelul calităților și abilităților tale profesionale va determina cifra veniturilor tale. Vrei mai mult, atunci investește mai mult în mintea ta, acest fapt cu siguranță va fi sub un buget de 2000 de Euro, 😉

Și pe final un citat din partea lui David Rockefeller:

”Succesul în afaceri presupune pregătire, disciplină și multă muncă. Dar dacă nu ești speriat de aceste lucruri, oportunitățile sunt mereu foarte mari.”

Cu mult drag și respect,
Viorica Eremciuc-Okhrimovskaya,
Business, Career & Life Coach.
Sursa foto: arhivă personală


S-ar putea să-ți placă și...

PUTEREA DE A MERGE MAI DEPARTE

Your email address will not be published. Required fields are marked

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}

Înregistrează-te la o sesiune de coaching GRATUITĂ de 20-30 min.